articol semnat Asociația Numerologilor din România,
sub îndrumarea lui Anatol Basarab

 

Motto: „Anticiparea nenorocirilor viitoare atenuează sosirea lor,
căci le vedem cu mult înainte de a veni”
Cicero

Asociația Numerologilor din România vine în întâmpinarea nevoii firești a oamenilor de a cunoaște viitorul măcar la nivel de prognoză numerologică și anticipare (ca să știe la ce să se aștepte sau ce se poate întâmpla). Acest articol reprezintă nu o premoniție, ci o prognoză ce rezultă din analiza numerologică a datelor anului calendaristic 2020. Analiza se bazează pe o serie întreagă de date numerologice ce există în prezent, conectate la un oarecare trecut și orientate spre o evoluție oarecare, posibilă sau probabilă în viitor.

Pentru un numerolog, anul 2020, ca și oricare altul, nu reprezintă o valoare cantitativă, ci una calitativă, ezoterică, profundă, spirituală, ce poartă în sine stări, situații, energii și mecanisme ascunse în înseși semnele, cifrele, cifrul – codul anului – 2020.

În fiecare știință, există o axă verticală, inductivă, independentă, din care se formează valorile deductive, dependente. Previziunea este, deci, o valoare deductivă, adică dependentă, legată de axa orizontală X, materială a existenței. În ceea ce privește acuratețea informațiilor din prognoză, numerologia, ca și matematica, nu greșește; ele sunt precise, exacte, fără de greșeală, dacă folosim limbajul științific și fără de păcat, adică sunt sfinte, dacă folosim limbajul religios. Numerologul este cel care greșește prin introducerea datelor numerice și tot el introduce erori, greșeli în interpretarea lor. Gradul de cunoaștere a specialistului face ca interpretările asupra anului 2020 sau a oricărui alt an să fie mai precise și profunde sau mai imprecise și superficiale.

Anul calendaristic 2020

2020 este un an bisect. Numeric, anii bisecţi pot fi recunoscuţi fiindcă numărul lor este divizibil cu 4, însă dacă facem o asociere neştiinţifică, atunci putem spune că, aproape întotdeauna, anul bisect este anul în care are loc olimpiada de vară sau, pentru microbişti, campionatul european de fotbal.

Bătrânii de la sate împărtăşesc celor mai tineri o veche legendă care spune că, din patru în patru ani, în an bisect, este interzis culesul ciupercilor, fiindcă în această perioadă toate devin otrăvitoare. În faţa tuturor acestor primejdii care ne pot pândi în anii bisecţi, din bătrâni s-a moştenit şi un posibil leac, anume purtarea bijuteriilor din argint, acest metal fiind cel care se pare că întăreşte aura energetică şi îi poate feri pe oameni de necazuri.

Aproximativ 4,1 milioane de oameni din întreaga lume s-au născut pe 29 februarie. 

Credinţele populare spun că nu trebuie să vă căsătoriţi într-un an bisect. Se crede că mirii vor divorţa destul de repede sau că unul dintre ei se va îmbolnăvi imediat după nuntă. De asemenea, ar fi bine să nu divorţaţi într-un astfel de an, pentru că riscaţi să rămâneţi singuri pentru multă vreme. Într-un an bisect nu este indicat să vă schimbaţi locul de muncă, rezidenţa sau culoarea părului. Nu este recomandat să fie demarate proiecte noi, precum construcţia unei case, o afacere sau achiziţii scumpe.

 1. Semnificațiile cifrelor 2, 4 și ale numerelor 20, 40

Corespondențele și semnificațiile cifrei 2

Număr natural precedat de 1 și urmat de 3; o cifră specială, pentru că este singurul număr prim par, fiind numit „cel mai ciudat număr prim”.

Gândirea duală: în perechi bine – rău, drept – nedrept, plăcut – neplăcut, adevăr – minciună.

2 este simbolul dualismului și al polarității: totul e dublu, totul are 2 poli, sexualitatea, diviziunea unității în masculin și feminin, activ – pasiv, Vechiul – Noul Testament, Adam și Eva, Cain si Abel, Moise (profet) si Aaron (preot, fratele lui Moise), suflet – trup, yin – yang, cer – pământ, apă – foc, zi – noapte, viață – moarte, bine – rău, iubire – ură, stânga – dreapta, sus – jos, est – vest, sud – nord.

2 exprimă o repetare, dar și o rivalitate, amprenta durității, a răului, a minciunii, bățul cu 2 capete și sabia cu 2 tăișuri.

2 este simbolul frumuseții și al simetriei – vizibil mai ales în alcătuirea corpului omenesc (2 ochi, 2 mâini, 2 picioare etc).

Cifra 2 este o reciprocitate pe care se sprijină orice dialectică, orice efort, orice luptă.

2 exprimă un antagonism care din latent poate deveni manifest, o opoziție care poate fi contrară și incompatibilă sau complementară și fecundă.

Alte simboluri și semnificații ale lui 2 și 20 (link) 

Corespondențele și semnificațiile numărului 20

Număr natural cuprins între 19 si 21.

Din punct de vedere astrologic, despre cei născuţi într-o zi de 20 se spune că sunt comunicativi, atenţi la detalii şi că iau lucrurile în serios.

Alte simboluri și semnificații ale lui 2 și 20 (link)

 

Corespondențele și semnificațiile cifrei 4

 În Biblie, 4 apare în:

 Nu putem să nu remarcăm aceste simboluri:

Corespondențele și semnificațiile numărului 40

40 (20 de pe axa Y și 20 de pe axa X = 40) este un număr absolut. De obicei, arată încheierea unui ciclu determinat. Nu întâmplător se comemorează 40 de zile după moartea celor apropiați, 40 de zile a durat potopul biblic, iar cuvântul carantină arată o perioadă de 40 de zile.

În afară de aceasta, de numărul 40 sunt legate multe proverbe și zicători. La 40 de ani, omul atinge apogeul vârstei sale. În general, este un număr favorabil, simbolizând sănătatea fizică.

Cuvântul „patruzeci” în italiană: patruzeci – (it.) quaranta și mai departe s-a transformat în „carantină”, care desemna perioada de 40 zile cât dura izolarea. Iată așa a ajuns cuvântul acesta și-n limba română. Începând cu anul 1347, „moartea neagră”, cum i se mai spunea, timp de câțiva ani, a omorât, DOAR IMAGINEAZĂ-ȚI, între o treime și jumătate din populația Europei! Oamenii credeau că a venit Sfârșitul Lumii. Veneția a fost printre puținele orașe care practic nu au fost atinse de ciumă. „Orașul pe apă” avea o metodă care s-a dovedit a fi una vitală pentru supraviețuirea orașului: corăbiile noi care doreau să intre în oraș nu o puteau face până nu stăteau staționate în port timp de 40 de zile. Marinarilor le era interzis să părăsească corabia și să intre în oraș. Perioada de 40 zile era perioada când lipsa ciumei pe o corabie era evidentă prin faptul că toți rămâneau vii și abia după asta corabia putea intra în Veneția. Dacă pe corabie se găseau purtători ai ciumei, mureau membri ai echipajului și corabiei nu-i era permis să intre în oraș.

Alte simboluri și semnificații ale lui 4 și 40 (link)

Cifrele 2 și 4 în culori

Portocaliu este a 2-a culoare în spectrului luminii, situată între roșu și galben pe spectrul vizibil, cu o lungime de undă între 585-620 de nanometri și corespunde chakrei sacrale Swadhistana. Cuvintele cheie…(link)

Verde este a 4-a dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, cu o lungime de undă între 520-570 de nanometri și corespunde chakrei inimii Anahata. Cuvintele cheie…(link)

2. Semnificațiile în Taronumerologie 

În Taronumerologie, 20 este despre Judecată, dar și îndrumare divinăJudecată, Judgement sau Last Judgement, însemnând Judecata de apoi.

„Un înger suflă într-o trompetă de care este agățat un steag cu o cruce. Un bărbat, o femeie și un copil se întind către îngerul care sună din trompetă.”

Deci, anul 20 potențează Judecata. Vibrația numărului 20 (dublată de vibrația 20 de pe axa cerurilor, nevăzutului, ascunsului, tainicului și spiritualului Y) ne va testa răbdarea și smerenia.

Arcanul XX – Judecata este strâns legat de renaștere, reînviere, schimbare, decizii importante. Judecata spune să lăsăm trecutul în urmă definitiv. Ideea de bază a Judecății de Apoi este aceea că morții se trezesc la viață, păcatele lor sunt iertate și se duc în rai. Uităm de trecut, de păcatele pe care le-am comis și nu le putem ierta, obiceiuri proaste de care nu am scăpat sau, din contră, planurile sunt date peste cap, examenele nu vor fi trecute și o luăm de la început.

Arcanul XX arată iminența judecății, căreia i se supune toată lumea. Arcanul vorbește și despre plata datoriilor față de Divinitate. Semnifică, de asemenea, și o maladie, un litigiu, o vrajbă, lucruri neașteptate și surprize.

Judecata semnifică o răfuială – cu sine însuși și cu ceilalți. Este timpul să te gândești la faptele tale, la ce-a fost bine și ce-a fost rău.

Această judecată de apoi nu semnifică ultima judecată sau judecată finală, ci doar judecata celor făcute în trecut, dar nevăzute ca efect. De exemplu, ai înjurat și ai jignit un om. Asta s-a văzut și poate fi judecat imediat, prin legea juridică sau cea morală. Omul a plecat acasă și, demoralizat, distrus emoțional, a făcut o mulțime de greșeli care l-au costat sănătatea sau bunăstarea. Asta nu s-a văzut, dar la judecata de apoi ți se vor arăta și consecințele nebănuite ale faptelor tale.

Cartea arată că adevărul iese la suprafață și se ridică spre lumină.

Cuvinte cheie: trezire, eliberare, rezolvare, sarcină de îndeplinit, acceptare, înviere versus evaluare, examen, penalizare, pedeapsă, condamnare, cenzură, eliberare condiționată; decizii importante, schimbare, înnoire, rezultatul acțiunilor de până acum.

Este simbolul unui nou început sau a unei noi perspective asupra vieții. După 2020, lumea nu va mai fi la fel, vor spune mulți, ca și în cazul cu WTC, când au căzut cele două turnuri gemene. Guvernele lumii vor înțelege cât de dependente sunt unele de altele și cât de fragilă este economia pe glob, politicile și puterile statelor de a gestiona lucruri neprevăzute.

Răbdarea este o lecție importantă pe care trebuie să o învățăm în acest an. Numărul 20 semnifică atât Războiul, cât și Pacea, atât Furtuna, cât și Calmul după Furtună, atât Sacrificiile, cât și Răzbunarea. Latura ascunsă a lui 20 ține de calitățile războinice folosite pentru a domina, subjuga și cuceri. Această vibrație accentuează intuiția, visele profetice, dar și declanșează un val de creativitate și inspirație în mai multe sfere ale științelor și artelor, cât și ale vieții în general.

Cartea mai semnifică examene și teste în școala vieții sau într-un liceu sau facultate, la locul de muncă sau în lume. Examen sau test pe care, dacă îl clarifici, îți va da o poziție mai bună. O să vedeți ce probleme o să avem cu examenele de absolvire la licee și școli, în facultăți și, în general, prin viață. Examenele în diferite sfere ne vor atinge pe fiecare, dar vor atinge și fiecare țară în parte. Toți vor avea de susținut unul sau mai multe examene și va durea pe fiecare diferit, în dependență de restanțele acumulate până în 2020.

Cartea înseamnă și o cruce, răscruce de drum – când nu știi în ce direcție este mai bine să o iei. Trebuie să alegi ceva – ce este mai bine nu este mereu ușor să știi – dar cel mai important este să alegi ceva. Unii vor alege să vină în țară, alții vor alege să plece. Unii vor alege să lupte, alții să cedeze, să trăiască așa cum le dictează viața, statul, alții. Anume în acest an se vor naște noi organizații și mentalități, atitudini care vor face viața politicienilor destul de colorată prin 2023.

Timpul judecății este momentul conștiinței sau a dobândirii conștiinței, clipa în care trebuie să îți asumi responsabilitatea și să-ți plătești datoriile. Cartea simbolizează o înnoire și o schimbare, decizii importante și rezultatul acțiunilor de până acum.

Această putere a lui 20 este greu de evitat. Este foarte greu să te ascunzi de judecată, mai ales de cea Karmică, nevăzută, cerească, să zicem. Mulți oameni vor suporta consecințele judecății cerești în anul 20, forța fiind dublată de puterea lui 20 de pe axa Y. Așadar, același lucru se va răsfrânge și asupra guvernelor, statelor și continentelor.

Judecata sau critica din partea altora își vor face dureroasă și vizibilă prezența. Cei în cauză trebuie să își asume răspunderea pentru faptele lor, chiar și cele ce au fost nevăzute, dar au existat în mintea și inimile lor. A fi criticat de lume pentru felul în care gândeșți, te comporți, te îmbraci sau pentru felul în care îți câștigi existența se va amplifica. Dacă nu ești vizat, atunci succesul este garantat, dar un compromis este inevitabil.

Semnificație negativă:  o problemă gravă poate dărâma cam multe în viața unui om, de exemplu îi dă planurile peste cap și trebuie să o ia de la început. Cel vizat este obligat să-și plătească datoriile sau să recunoască măcar în inima lui că este vinovat și să își asume consecințele. Examenele nu vor fi trecute dacă nu va exista căință sau înțelegerea profundă a greșelilor.

Vibrația divină a numărului 20 înseamnă o legătură strânsă cu Puterile superioare (20 pe axa verticală Y și 20 pe axa orizontală X) și ni se cere să avem încredere în mesajele divine. Mai presus de toate, trebuie să avem răbdare, să rămânem plini de iubire și compasiune, să mulțumim pentru îndrumare îngerului păzitor sau îndrumătorilor din lumea noastră.

Să lăsăm regretele, vinovățiile din trecut deoparte și să ne vedem de cale. Mai devreme sau mai târziu, o oportunitate uluitoare bate la ușă, o recompensă pentru faptele bune este pe drum, deoarece ambele cifre de 20 creează suma de 40, adică 4, iar pe tasta 4 avem și simbolul $. Acest lucru ne spune că, odată cu 2020, tot mai multe țări vor renunța treptat la dolar ca echivalent în tranzacții și vor adopta alte valute sau se vor crea noi unități de bani. Începând cu 2020,  începe perioada de stingere a dolarului ca valută internațională de tranzacționare.

În același timp, 4 ne vorbește despre stihia Pământ, planeta Pământ în sine, teritoriu fizic, țară, granițe – limitele în care se încadrează o țară. Cu alte cuvinte, tot ce este legat de noțiunile țară, graniță, pământ, cadru, ordine, încadrat, procedură, lege, tradiție, tradițional, bază, agricultură, hrană, vor apărea în 2020 ca și cuvinte cheie, ca trecere la un alt nivel calitativ nou sau ca probleme necesare de rezolvat. 2020 aduce cu sine probleme de menținere a pătratului (cea mai stabilă formă), a ordinii, atât în interiorul pătratului, cât și evenimentele ce vin din afară și capabile să dăuneze pătratului, împărțindu-l în două.

4 se împarte egal la 2 și acest lucru nu este de dorit într-un astfel de an. Nu este permisă devizarea, împărțirea în unii și alții, în ai noștri și străini, în tabere. Cu toate eforturile trebuie menținut pătratul ca formă, ca ordine, stabilitate, ca și graniță, limită, fundație, altfel, în 2021, când va guverna cifra 5 ne va fi foarte greu. 

Pentru un anumit tip de public, putem spune că, atât în 2020, cât și în anii care urmează, se vor amplifica mult luptele pentru împărțirea a tot felul de priorități între lumea noastră și cele nevăzute, paralele, existente pe planetă noastră atât la suprafață, cât și în subteran și în adâncurile apelor. Există o astfel de luptă – care nu este de azi, de ieri – ce se duce pentru cucerirea civilizației noastre și a planetei în întregime. În lumea noastră, aceste lucruri au ajuns ca guvernul mondial sau global, statul paralel în sens de stat global, păpușarii, lumea de după cortină, etc. Unele dintre aceste lumi sunt de partea noastră, altele ne sunt împotrivă. Cu alte cuvinte, nu doar lumea fizică va fi învrăjbită una împotriva alteia, ci și în nevăzut se întâmplă ceva similar.

Trebuie să fim treji în orice moment și conștienți de evenimentele din jurul nostru. 

„Vegheați, dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara sau la miezul nopții, sau la cântarea cocoșilor sau dimineața.

Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce va zic vouă, zic tuturor: Vegheați!” Marcu 13:35-37

În Taronumerologie, 2 este Arcanul II este Marea Preoteasă. Reprezintă cunoașterea subtilă, secretă, accesibilă doar după eforturi îndelungate și indică polaritatea lumii, una din legile universale: masculin și feminin, pozitiv și negativ, lumină și întuneric, adevăr și minciună, Noi si Ei,etc.

Ne vom confrunta cu întorsături, situații deosebit de alunecoase, oportunități de rezolvare neînchipuite până în acest moment. Ritmul de acțiune al acestui arcan este lent și imprevizibil, de aceea este nevoie de prudență. Arcanul II cere o selecție riguroasă a bârfelor, zvonurilor și informațiilor pe care le auzim, fiindcă nu ni se spune întotdeauna adevărul. Marea Preoteasă semnifică pasivitate, înțelegere adâncă, observație, dorința de a învăța despre misterele societății și ale lumii. Arcanul II aduce oportunitatea de a descoperi secrete de multă vreme apuse, pe care cu greu le credem posibile sau le credeam ca fiind doar niște teorii, precum, de exemplu, teoria conspirației.

Marea Preoteasă înseamnă mister și cunoaștere. Ea deține secrete, dar și știință și reprezintă un viitor care încă nu este dezvăluit. Cere folosirea intuiției. În poziția negativă, arată rigiditate în gândire, frica de pierderi economice, incapacitatea de a administra bunuri economice, lipsa de inițiativă și atitudine rebelă împotriva legilor sau a studiilor. Poate arăta, de asemenea, refuzul de a comunica adevăratele intenții, capricii, stăpânirea abilă a artei victimizării, dar și pe cea a manipulării cu fine metode emoționale de convingere. Intuiție, mister, secrete, cunoștințe ascunse, înțelepciune păzită, binefacere, milostenie, diplomație versus ascunderea de informații, mândrie, trufie, perfidie, neîncredere, minciună, împiedicarea progresului, încăpățânare, îndepărtarea de realitate și predispoziția de a aluneca în lumi imaginare.

Arcanul 0 – Cartea fără număr (Nebunul): reprezintă instabilitate emoțională și psihică, nesăbuință, alegere, drumuri noi, curiozitate, naivitate, orbire cauzată de ignoranță, inocență, insecuritate totală, boală, probleme cu prestigiul social, talent mediocru, insecuritate sexuală, incapacitate de a recunoaște propriile greșeli sau de a avea remușcări. Este clovnul, bufonul, măscăriciul, care face totul imprevizibil și surprinzător.

Nebunul reprezintă punctul dintre puncte, puterea momentului prezent. Totul este nou, așa încât nu știe încotro să se îndrepte și nici cum o să reacționeze. Rătăceşte ca vântul dintr-o parte în alta. Călătoria Nebunului e încă doar un vis, o posibilitate. Absorbit de visele sale himerice, el nu vede marginea prăpastiei în care este pe cale să se prăbuşească. Alegerea înclină spre tot ce este uluitor și extravagant. Este liber de cadre, de interdicții și de limitări. Netradiționalist, Nebunul nu agreează și nu intră în legături de supunere, deține foarte multe interese, vrea să fie peste tot și să încerce. Acționează fără să gândească, iar acțiunile prostești îl urmăresc. Îl caracterizează lipsa responsabilității, refuzul de a avea sarcini.

Nebunul indică un loc ce se află dincolo de autoritatea lingvistică, un loc unde toate contradicțiile sunt unificate, un loc al deșertăciunii, un loc unde cunoașterea devine ignoranță sau acolo unde evenimentele trecute sunt uitate și nu ne rămâne decât prezentul.

Arcanul 0 este oscilant și ia forma oricărui alt arcan ce îl înconjoară. În cazul anului 2020, toate caracteristicile Arcanului 0 potențează, indiferent de polaritate, Arcanul II, Marea Preoteasă.

Dacă Judecata (Arcanul XX) îi va fi favorabilă, atunci el va fi adus în fata Divinității, Principiul Suprem, pentru a contempla imaginea perfecțiunii, ființa supremă, Universul – Lumea (Arcanul XXI).

Nebunul rămâne o carte puternică pentru că toate posibilitățile pornesc de la nimic și se extind la infinit.

Arcanul IV – Împăratul: reprezintă lege, ordine, autoritate, disciplină, măsură, stabilitate, siguranță, putere, iscusință, temeinicie, etichetă, conduită, rezistență, meserie.

Când Împăratul apare, este bine de știut că avem nevoie de baze solide, de determinare și de muncă pentru ca intențiile noastre să devină realitate. Este nevoie de reguli, care trebuie respectate, trebuie cultivată răbdarea. Este vorba despre angajament ferm pe calea aleasă. Scurtăturile, evitările și amânările nu sunt agreate, ci doar calea dreaptă și fără cusur. Este lipsit de simpatie și de compasiune.

Împăratul reprezintă controlul, ce anume controlează emoțiile, fie că este vorba despre viața sentimentală sau de cea materială. Poți pierde totul dacă nu îți revizuiești atitudinea. Arată că este momentul să nu te mai lași condus de alții. Arcanul IV reprezintă figura paternă, șeful, autorități de tot felul, liderul în general. Deci și legea, ordinea, puterea.

Arcanul IV cere modele, să fii model pentru familie, pentru prieteni, pentru neam și țară.

În poziția sa negativă, adică distructivă, Împăratul arată conflict și luptă cu autoritățile, lipsa de responsabilitate, promisiuni neținute, formalism, aroganță, irascibilitate, egoism, intoleranță, dorința de a conduce și de a domina totul, dictatură.

sfârșitul primei părți
va urma


4 răspunsuri

  1. Extraordinar articolul. Multumesc pentru informatie!

  2. Mulțumesc!
    Foarte interesant și mai ales util.

  3. Vă mulțumesc cu recunoștință pentru această analiză.
    Mă gîndesc că este necesară mai mult că oricînd starea de veghe.
    Este o binecuvîntare că am avut parte de învățăturile domnului Anatol Basarab pe care îl consider un adevărat Maestru.
    Aștept continuarea.
    Zile minunate vă doresc pline de lumină și iubire
    Daniela

Comentariile sunt închise.