Descriere
Bazele NUMEROLOGIEI – Curs LIVE (online)
Trainer Bogdan Ungureanu
Cursul este pentru începători, la fel cum este și pentru cei deja inițiați în tainele acestei cunoașteri și care doresc să-și consolideze cunoașterea și să aprofundeze prin practică.
Cursul are acreditarea Asociației Numerologilor din România și este împărțit în două module a câte două zile, de-a lungul a 2 săptămâni.
Întâlnirile au loc pe Zoom online, seara, între orele 18:00 si 22:00 (ora României).
În fiecare dintre aceste patru ore de curs primești informatie si practică activă și răspunsuri la întrebări, ca să se fixeze în tine informația cât mai mult până la final.
• Primul modul are loc pe 28 și 29 martie 2023
• Al doilea modul are loc pe 4 și 5 aprilie 2023
Prețul cursului este:
800 de lei dacă iei ambele module odată
1000 de lei dacă vrei să plătești în două rate
Cursul are acreditarea Asociației Numerologilor din România și este creat ca o incursiune de la zero, de la ”habar nu am ce este și la ce-mi folosește Numerologia, dar vreau să știu” și până la ”am mai făcut cursuri de numerologie, dar vreau să aprofundez și să înțeleg mai bine”, cu intenția ca atunci când îl finalizezi să ai baza necesară și suficientă ca să știi limbajul cifrelor dincolo de cantitățile pe care le exprimă și să afli despre tine și despre alții aspecte care să te bucure și să te ajute în cunoaștere și auto-dezvoltare.
Și să te simți confortabil(ă) să faci numerograme și interpretări numerologice ție și altora, să poți practica cu încredere Numerologia și să o aprofundezi mai departe, dacă vrei asta.
Cursul este, așadar și pentru cei începători, la fel cum este și pentru cei deja inițiați în tainele acestei cunoașteri și care doresc să-și consolideze cunoașterea, prin practică.
Așadar, îți propun aici o experiență, un parcurs practic, o călătorie în lumea numerelor. E mult mai mult decât un curs sec, plin doar de informații, pe care le afli și apoi le uiți înainte să le înțelegi și să le integrezi.
Metaforic vorbind, nu-ți ”dau” numai undița, ci te învăț să și pescuiești.
Prețul cursului este:
800 de lei dacă iei ambele module odată
1000 de lei dacă vrei să plătești în două rate
• Se eliberează factură fiscală la plata prin virament, dar plata se poate face și direct online cu cardul, pe site.
• În prețul cursului nu este inclus materialul de curs în format PDF sau similar și nici înregistrarea audio/video.
Pentru înscriere și detalii ce conține cursul, intră pe acest link:
https://bogdanungureanu.ro/product/curs-de-numerologie-acreditat-anr/
Hai să pornim împreună în această călătorie de cunoaștere și auto-cunoaștere prin cifrele și numerele din viața noastră!
Te aștept cu drag,
Bogdan Ungureanu
Numerolog – Trainer – Coach
Recenzii
Nu există recenzii încă