COMUNICAT DE PRESĂ

Congresul Numerologilor din România, ediția a II-a, va avea loc ONLINE, sâmbătă, 24 octombrie 2020, începând cu ora 11.00.

Sub coordonarea renumitului numerolog Anatol Basarab, fondator al Asociației Numerologilor din România, cel mai important eveniment de profil al anului reunește specialiști și pasionați de numerologie din întreaga țară, într-un schimb de experiență relevant în domeniu.

Obiectivul Congresului este recunoașterea și promovarea numerologiei ca instrument de cunoaștere și de cercetare în dezvoltarea personală și profesională a fiecăruia dintre noi.

Vor avea loc mai multe sesiuni de prezentări pe o tematică de interes major: „Relațiile în plan familial și social”, mai ales în acest an ce ne-a adus în fața unora dintre cele mai mari provocări din istoria recentă a omenirii.

Publicul va avea ocazia să descopere modalități concrete pentru îmbunătățirea calității propriei vieți, ascultându-i pe unii dintre cei mai reprezentativi speakeri numerologi – psihologi, ingineri, IT-iști, profesori, traineri, economiști, arhitecți, farmaciști, jurnaliști.

Pasionații din acest domeniu vor primi în cadrul Congresului un plus de informație specializată și vor putea aprofunda caracteristicile personalității omului, instrumentele pentru descoperirea capacităților și talentelor, menirea fiecăruia, potențialul psihoenergetic și psihologic și interrelația cu realitățile înconjurătoare. Toate, concretizate prin lucrări precum: „Scenariul mecanismelor globale ale omenirii”, „Relația părinte – copil, prin vectorul 2 5 8”, „5 – stima de sine sau imaginea mea în social”, „Rolul corect asumat în cadrul unei organizații”, „Disciplina și jocul cu numerele în devenirea omului” etc.

Numerologia, disciplină studiată în țări din Europa și din alte continente, deschide noi perspective de sprijinire a formării tinerei generații în plenitudinea personalității acesteia. În noul context al pandemiei Sars Cov 2, cu modificările generate în toate planurile vieții: medical, economic, educațional, cultural și social, un program complex de conștientizare, bazat pe analiza numerologică a statisticilor oficiale, ar putea ajuta la crearea pentru România de politici sociale, educaționale și culturale eficiente și respectând întru totul ideea de ecologie, înțeleasă la toate nivelurile, centrate pe interesele omului, cetățeanului, românului.

În ultimii ani, numărul companiilor autohtone care au apelat la servicii de consultanță numerologică – atât la nivel de angajați, cât și la nivel managerial – a crescut, iar firmele au oferit un feedback încurajator privind colaborarea în acest sens și au raportat optimizarea activității de management, o mai bună motivație a angajaților și creşterea productivităţii.

Astfel, Congresul își propune să contribuie cu răspunsuri pertinente la provocările de pe piața muncii, și aceasta aflată într-un proces radical de schimbare, și să ofere soluții în multe departamente din companii, în special cel al Resurselor Umane.

De altfel, o bună detaliere a beneficiilor aduse de studierea acestei noi direcții de cunoaștere a personalității umane ar fi de dorit să fie organizată pe scară educativă instituțională, căci amplificarea orizontului de căutare și cunoaștere științifică se fundamentează pe valorificarea potențialului oricărui sistem, fie că se referă la om, la organizație sau la stat.

Sponsorii evenimentului sunt: Editura FOR YOU, Bistro Raw Vegan, Jidvei, Presto Pizza, One Finger Productions Studio.

Pentru detalii:

Tel: 0722760652

E: office@asociatianumerologilor.ro

W: https://asociatianumerologilor.ro