Previziuni 2026. Numerologie Indiană, Astrologie Chineză și FengShui
Scopul acestui curs este să îți ofere reperele esențiale pentru a naviga conștient în anul 2026, un an guvernat de vibrația cifrei 10, de energia Calului de Foc și de Arcană Majoră 10 – Roata Norocului. Este o perioadă de mișcare accelerată, schimbări neașteptate și răsturnări de situație, cu impact atât la nivel personal, cât și colectiv.
Într-un context în care schimbarea devine regula, înțelegerea momentului și a poziționării proprii poate face diferența dintre haos și direcție.
În continuare, vei descoperi cuprinsul cursului și temele abordate.
NUMEROLOGIA INDIANĂ
Din perspectiva numerologiei indiene/yoghine, tema anului este stăpânirea celui de-al zecelea corp energetic, guvernat de energia Soarelui.
Este o perioadă a strălucirii personale, a curajului și a loialității față de sine, un moment de oprire conștientă, reevaluare și reașezare a direcției de viață.
În cadrul acestui modul vei descoperi:
🌟 Cum interpretăm vibrația anului 2026 în numerologia indiană și ce înseamnă dinamica „totul sau nimic”;
🌟 Care sunt oportunitățile și provocările acestui an și cum se manifestă polaritatea pozitivă și negativă a numărului 10;
🌟 Ce legătură există între Corpul Radiant și sistemul nervos și cum ne influențează acestea echilibrul și deciziile;
🌟 Care sunt arhetipurile cifrei 10 în numerologia indiană;
🌟 Care este cadoul acestui an pentru planetă și pentru fiecare dintre noi;
🌟 Ce tip de practici yoghine susțin armonizarea celui de-al zecelea corp, prin respirație, meditație, posturi, mudre și afirmații.
ANUL CALULUI DE FOC (Astrologie Chineză)
Energia Calului de Foc aduce dinamism, forță și acțiune hotărâtă. În cadrul acestui modul vei explora modul în care această energie se manifestă la nivel global și felul în care influențează alegerile, viața personală și profesională.
Temele abordate:
- Cum se manifestă Anul Calului de Foc în lume și în planul carierei, averii, relațiilor și sănătății pentru fiecare zodie în parte
- Care sunt oportunitățile reale și unde apar riscurile în 2026
- Cum folosim energia anului în favoarea noastră, nu împotriva noastră
Ce vei afla pentru fiecare zodie:
- De ce Calul este în centrul atenției în 2026 și cum poate străluci cu adevărat
- Cum Capra devine zodia cea mai favorizată a anului, beneficiind de stele benefice, sprijin, armonie și recunoaștere
- De ce, la polul opus, Șobolanul este pus sub presiune și forțat să facă schimbări importante, confruntându-se cu stres și oboseală
- Cum Bivolul primește statut, autoritate, protecție și șanse de realizări notabile
- De ce Cocoșul are un an norocos în dragoste și relații
- Cum Iepurele beneficiază de magnetism, romantism și evenimente fericite
- De ce zona relațională a Dragonului este mai fragilă și necesită atenție
- Cum Tigrul și Maimuța sunt favorizați de călătorii, relocări, proiecte externe, studii și creativitate
- De ce pentru Șarpe strategia, prudența și planificarea sunt esențiale, iar sănătatea devine punct sensibil
- Cum Câinele traversează un an intens, dar susținut de stele nobile, alianțe puternice și șanse reale de afirmare
- De ce Porcul are oportunități prin oameni influenți și șansa de a-și crește veniturile și stabilitatea financiară
De asemenea, hexagrama anului 2026 și stelele zburătoare Feng Shui completează tabloul previziunilor metafizice chineze.
FENG SHUI 2026 – Stelele zburătoare și direcțiile anului
Feng Shui completează tabloul previziunilor pentru 2026 printr-o perspectivă practică asupra spațiului în care trăim și a modului în care acesta ne susține (sau ne blochează) energia, sănătatea, relațiile și prosperitatea.
În 2026, energia anuală se reconfigurează prin Stelele Zburătoare, iar schimbările de influență din fiecare sector al casei pot aduce atât oportunități, cât și zone sensibile care necesită atenție. Într-un an dinamic, cu schimbări rapide și decizii importante, Feng Shui devine un instrument de orientare care ne ajută să ne poziționăm mai bine și să folosim spațiul în favoarea noastră.
În cadrul acestui modul vei descoperi:
🌟 Cum se schimbă energiile în 2026 în funcție de direcții și sectoare (acasă și la birou)
🌟 Care sunt zonele favorabile pentru creștere, susținere, inspirație și rezultate
🌟 Care sunt zonele sensibile care pot amplifica tensiuni, oboseală, conflicte sau blocaje
🌟 Cum poți face ajustări simple, dar eficiente, pentru a îmbunătăți fluxul energetic din spațiul tău
🌟 Ce recomandări sunt utile pentru prosperitate, sănătate, relații și protecție energetică
🌟 Cum folosești Feng Shui ca instrument practic pentru a crea mai multă stabilitate într-un an al schimbării
Acest modul îți oferă repere clare și ușor de aplicat, astfel încât să îți poți armoniza spațiul și să îți susții intențiile pe parcursul anului 2026.
Despre trainer
Nelu Vicleanu, economist și psiholog de profesie, a făcut din explorarea și înțelegerea misterelor numerelor și a cosmosului o adevărată vocație. A studiat alături de maeștri din întreaga lume și s-a specializat cu profesori din Franța, Canada, Singapore, Italia, Grecia, SUA și Africa de Sud. A călătorit în centre spirituale din India și Italia, aducând învățăturile lor în lumea modernă.
🔮 Experiența sa: în urmă cu peste 20 de ani, Nelu Vicleanu a fost gazda emisiunii „Aproape de Cer”, o incursiune în lumea astrologiei și numerologiei.
🔮 Misiunea sa: ca numerolog, Nelu Vicleanu consideră numerologia o fereastră către înțelegerea profundă a sinelui și a Universului, dedicându-se sprijinirii oamenilor în descoperirea sensurilor din viața lor prin intermediul cifrelor și nu numai.
Curriculum
- o secțiune
- o lecție
- Pe viață
- Previziuni 2026. Numerologie Indiană, Astrologie Chineză și FengShui1
