Cifra 2 reprezintă Principiul Feminin, Yin și conține în ea ideea de opus și de complementaritate. Această cifră simbolizează dualitatea, separarea, dar și armonia și echilibrul dintre forțele opuse.
Cifra 2 poate fi interpretată ca un simbol al cooperării și al relațiilor interpersonale, dar și al emoțiilor și al sensibilității specific părții feminine din natură – în general și din oameni în special.
Că să înțelegem mai ușor o parte din ceea ce cifra doi exprimă, să ne întoarcem la coala de hârtie pe care sunt desenate două puncte identice. Când le privim, fiind la fel, vom avea dificultatea de a alege unul dintre ele. Pentru a elimina dificultatea alegerii (pe care doi o exprimă arhetipal), vom căuta să le luăm împreună, ca pe un întreg.
Și totuși, acest întreg are două componente, legate între ele de o linie dreaptă. Aprofundând ideea lui doi, realizăm că acest arhetip ne ilustrează imposibilitatea separării și dilema alegerii. Dacă aleg unul dintre cele două puncte, celălalt va ”veni” natural după primul, deoarece sunt legate și nu vor să se separe.
În același timp, faptul că sunt două puncte creează posibilitatea de a avea întotdeauna o rezervă. De aici și ideea că doi-ul asigură echilibrul, susținerea, alinierea. Tocmai pentru că două puncte de sprijin acordă beneficiul echilibrului (instabil) și al balansului.
Să nu uităm că și bi-cicleta tot de cifra doi este legată: două roți, două puncte de sprijin, stabilă în mișcare pe direcția față-spate, dar instabilă pe laterale.
Alternativa, celaltă ”față” a monedei, partea ascunsă ce este legată de partea vizibilă sunt exprimarea arhetipală a lui doi.
În geometrie, linia poate lua naștere numai când există două puncte. De aici deducem și caracteristica lui doi de a ”alinia” și de a elimina ierarhia și a crea poziția ”de la egal la egal”. Reciprocitatea, direcția cu două sensuri.
Cifra doi, arhetipal reprezintă, la alt nivel de interpretare femeia, energia feminină, magnetică și primitoare. Cifra doi este continuarea firească a cifrei 1, complementul acesteia, energia care atrage, asemeni unui magnet.
Tot arhetipal, doi-ul este descris de stihia apei, care curge, învăluie, cuprinde și ia forma vasului în care stă sau prin care curge. Precum apa întotdeauna va sta în pahar având suprafața orizontală, așa cifra doi exprimă această idee de egalitate (de la egal la egal) și non-ierarhie.
În unele cazuri, dualitatea poate fi privită că o complementaritate armonioasă, că și în cazul yin-yang din filozofia chineză, în timp ce în alte cazuri dualitatea poate fi interpretată că un conflict, că și în cazul opozițiilor politice sau a tensiunilor dintre indivizi sau grupuri.
În numerologie, cifra 2 este asociată cu parteneriatul, co-operarea, diplomația și înțelegerea, deoarece două persoane sau entități trebuie să colaboreze pentru a ajunge la un scop comun. De asemenea, cifra 2 este legată de sensibilitate, emoție, intuiție și relații interpersonale, deoarece căci două ființe umane e necesar să comunice și să se înțeleagă reciproc pentru a dezvolta o relație armonioasă.
Simbolul cifrei 2 este reprezentat printr-o linie curbă care începe de jos și se ridică către dreapta, pentru a apoi coborî ușor către stânga. Această formă poate fi privită și că un semn al echilibrului între cele două aspecte ale dualității, precum și că o formă care sugerează mișcare, schimbare și transformare (curgerea apei). Tot așa cum apa, când curge creează două maluri separate între ele, cifra doi ne ilustrează ideea de a separa ceva într-o parte ca să unească altceva în altă parte, în alt fel. Căci râul în sine este conexiunea între două sau mai multe destinații de-a lungul său în amonte și în aval.
Desenul cifrei 2 este cel al unei curbe elegante și fluide, care sugerează armonie și echi-libru. Această cifră reprezintă, în general, dualitatea și existența a două polarități (plus și minus), iar acestea pot fi interpretate în diferite moduri, în funcție de context.
În multe culturi, cifra 2 are o semnificație simbolică importantă. De exemplu, în cultura chineză, cifra 2 este asociata cu dualitatea yin-yang, care reprezintă echilibrul între forțele opuse și complementare din univers. În cultura creștină, cifra 2 este asociata cu conceptul de dualitate a ființei umane, dar și cu ideea de unitate între Dumnezeu și oameni.
Fiecare om conține în el ambele principii, 1 și 2, Yin-Yang: Un tors cu două mâini, un abdomen cu două picioare, un nas cu două nări, o față cu doi ochi, o gură cu două buze, un cap cu două urechi etc.
Din punct de vedere numerologic, cifra 2 reprezintă sfera sensibilității și a emoțiilor. Această cifră sugerează atașamanetul emoțional, precum și că persoana care se regăsește sub influența ei are nevoie să fie mai sensibilă și mai atentă la nevoile celorlalți.
Cifra 2 poate fi, de asemenea, interpretată că o cifra a cooperării și a relaționării interpersonale, care poate fi folosita cu succes pentru a îmbunătăți relațiile cu ceilalți.
În același timp, cifra 2 este asociată cu Luna, cu feminitatea și cu nevoia de echilibru și de armonie. Această cifră sugerează că persoana aflată sau descrisă de influenta să are nevoie să caute echilibrul și să evite sau să aplaneze conflictele.
Pe de cealaltă parte, este capabilă să creeze și să exacerbeze conflictele și dezbinarea, că facă comparații și să stârnească gelozii.
Tot această cifră ne vorbește generic despre relația copilului cu mama sa, sau – la alt nivel de interpretare, despre relația cu sexul opus.
Cifra doi exprimă forța centripetă și la alt nivel de interpretare, forța de inerție, care se opune întotdeauna acțiunii. Magnetismul, receptivitatea, atracția și respingerea, sunt de asemenea cuvinte cheie care exprimă arhetipul acestei cifre.
Tot doi-ul exprimă ideea de a primi sămânța lui 1, de a o germina și de a se divide, a se duplica, rămânând întreagă, așa cum o femeie mamă poate da naștere unui copil individ, rămânând întreagă, la rândul său.
Caracteristici ale polarității pozitive exprimate de cifra doi: Capacitatea de a genera și transmite emoție, comunicare emoțională, spirit de co-operare, adaptabilitate, respect pentru celălalt, parteneriat, mediere, atragere, farmec, înțelegerea ambelor părți, iubire, încredere.
Caracteristici ale polarității negative a lui 2: Ezitare, indoială, frici și fobii de diferite feluri, în special frica de abandon și separare, lipsa de încredere în propriile capacități și abilități, etc.
Țelul în viață exprimat de cifra 2: relaționare pe toate nivelele, a oferi siguranță și sprijin, a arăta și cealaltă variantă, a conecta două părți, doi oameni, două sisteme, două fațete ale aceluiași întreg
Omul caracterizat de cifra 2 vă avea succes în domenii de activitate sau profesii în care să se poată exprima ca: artist, psiholog, vindecător, coordonator, diplomat, asistent, partener, copilot, sustinător, oponent, împăciuitor, creator sau stingător de conflicte, consilier, consultant, coach, decorator, umanist etc.
În concluzie, cifra 2 reprezintă un simbol al dualității, al complementarității, al cooperării și al relaționării interpersonale pe plan emoțional. Această cifră ne sugerează să ne manifestăm mai calm, mai sensibil și mai atenți la nevoile noastre și al celorlalți, dar și tendință de a căuta și a stabili echilibrul și de a evita sau plana conflictele.
Cifra 2 poate fi folosită cu succes acolo unde se caută a se îmbunătăți relațiile cu ceilalți, dar și pentru a sublinia armonia și echilibrul dintre forțele opuse.