Sub coordonarea lui Anatol Basarab și a Roxanei Iorgulescu Bandrabur, cel mai important eveniment de profil al anului reunește în fiecare an specialiști și pasionați de numerologie din întreaga țară, într-un schimb de experiență relevant în domeniu.
Scopul declarat al Congresului îl constituie recunoașterea și promovarea numerologiei ca instrument de cunoaștere și de cercetare în dezvoltarea personală și profesională a oamenilor.
Numerologia în viața fiecăruia
Relațiile în plan familial și social
Bunăstarea spirituală sau vectorul 147
Bunăstarea materială sau vectorul 369
5 - Liber de temă
Numerologia în relații, de la relația cu mine la relația cu viața
Cheia Numerologică a Abundenței în Viața de Zi cu Zi
Dăm startul înscrierilor la cursul de Numerolog, seria a IV-a! ATENȚIE! Startul ediției începe în momentul în care vom aveam un minim de 15 persoane/centru de formare! Așadar, cei ce vor alege să se înscrie vor fi contactați și vom ține legătura pentru a transmite datele exacte de începere a cursului!
Încă din anul 2019, ANR oferă membrilor, dar și tuturor celor interesați de dezvoltare personală, instrumente valoroase pentru autocunoaștere, ce au ca scop înțelegerea propriului potențial și a provocărilor în viață, sprijinind luarea deciziilor conștiente.
Accesul la curs va fi acordat în termen de 1-3 zile lucrătoare. Cursul poate fi...

© Asociaţia Numerologilor din România | Toate drepturile rezervate | Developed by Xplication